Oliver Păiuși, despre suspendarea sa: „Totul era făcut din scurt și a fost foarte bine gândită treaba”

Publicat: 09/10/2024, 18:45

În emisiunea transmisă de Gândul, „Cu Gândul la București”, Oliver Păiuși, viceprimar al Sectorului 1, a declarat că suspendarea sa din Uniunea Salvați România (USR) este rezultatul unei conspirații bine orchestrate, subliniind că ședința în care s-a discutat sesizarea împotriva sa nu a avut cvorum și s-a încheiat fără a-i permite participarea.

Oliver Păiuși a făcut recent declarații controversate referitoare la suspendarea sa din Uniunea Salvați România. El a declarat că pe 27 septembrie a fost invitat la o ședință online, inițiată de Vlad Voiculescu, pentru a discuta sesizarea făcută de domnul Badea. Cu toate acestea, el a constatat că ședința nu avea cvorum, fiind prezenți doar opt membri din cei 21 necesari. După ce a intrat în întâlnire, aceasta s-a închis fără ca el să fie invitat să participe la discuții.

„Am fost chemat în data de 27 septembrie pe online, am fost informat că se ia în discuție sesizarea domnului Badea. Ședința era biroului municipal. La cererea domnului Vlad Voiculescu, dânsul a inițiat această ședință a biroului municipal. Când am intrat eu pe zoom erau opt persoane, prezente din 21, deci nu avea un cvorum. Când am văzut că sunt în ședință, a închis ședința. Am fost sunat de către secretară și mi s-a spus să ies din ședință pentru că dacă voi fi dat afară nu pot să intru la cerere și mi-a zis să aștept să fiu invitat. Am stat vreo 30 de minute, n-am fost invitat, am aflat că ședința s-a închis, nu știam ce s-a decis. Liniște totală, doar că lucrurile astea au fost gândite foarte bine cu mult timp înainte. ”, a afirmat Păiuși.

Păiuși susține că această situație face parte dintr-un plan bine orchestrat pentru a-l exclude din partid. El afirmă că termenul limită pentru ca USR să trimită o adeverință care să confirme calitatea sa de membru a fost 30 septembrie. Fără acest document, dosarul său ar urma să fie trimis către Judecătorie cu propunerea de nevalidare. Păiuși consideră că totul a fost gândit din timp pentru a-l împiedica să conteste decizia.

„Eu am calitatea de consilier local ales da pe listele Alianței Dreapta Unită și am avut un termen. Termenul acela a fost de 30 septembrie, prin care partidul avea obligația să trimită către secretarul general, în cazul nostru, Primăria Sectorului 1, o adeverință conform căreia eu sunt membru USR. Fără această adeverință la dosar, da, acel dosar se va trimite către Judecătorie cu propunere de nevalidare.”, a afirmat Păiuși.

Oliver Păiuși: „ În momentul de față eu sunt suspendat”

În plus, el a subliniat că decizia de suspendare a fost comunicată noaptea,  ceea ce sugerează o lipsă de transparență în procesul decizional al USR. Păiuși se declară dezamăgit de modul în care partidul gestionează democrația internă. Această situație reflectă tensiunile interne din USR și ridică întrebări despre modul în care liderii partidului își gestionează colegii și criticile aduse conducerii.

„Deci, de asta spun, ei au așteptat din luna iunie, de când s-a făcut această sesizare de către Badea, până pe 27 septembrie, ca să nu am timp să atac rezoluția. Adică totul era făcut din scurt și a fost foarte bine gândită treaba asta. Probabil că au mintea odihnită și numai din astea încearcă să facă, altfel, nu-mi explic. Da, în momentul de față eu sunt suspendat. Decizia a fost luată în data de 27 seara, dar ea a fost comunicată la trei zile, pe data de 3 octombrie. Atunci a fost la ora 21:15  noaptea, ca hoții, cum v-am spus.”, a concluzionat Oliver Păiuși.

Emisiunea o puteți urmări pe pagina de Facebook Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul.

Patricia Măroiu
Patricia este absolventă a Universității București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea Filologie, Japoneză-Engleză. A continuat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu...
„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Cum s-au dat de gol rușii...
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Pun cauciucuri de iarnă cu indice de greutate diferit pe aceeași axă. E legal?
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Șoferii din România NU mai pot face ITP. Anunțul RAR venit azi, 21 noiembrie
Rezilierea contractelor de telefonie mobilă. Reguli noi, coșmarul de care scăpăm
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!